Zonele din Bucuresti cu cele mai ridicate rate de neocupare la birouri

 

La începutul anului 2014, rata de neocupare a spaţiilor de birouri din Bucureşti era de circa 14,4%, adică aproximativ 300.000 de mp. Vezi care sunt zonele din oraş unde clădirile de birouri încă îşi aşteaptă chiriaşii.

 

Zonele din Bucuresti cu cele mai ridicate rate de neocupare la birouri


Băneasa, zona cu cea mai ridicată rată de neocupare din Bucureşti


Băneasa este zona bucureşteană cu cea mai ridicată rată de neocupare a spaţiilor de birouri: 36,25%. Asta înseamnă că din cei 100.000 de mp de birouri care au fost construiţi în Băneasa, peste 36.000 sunt neînchiriaţi.


La o distanţă de doar un procent de Băneasa este zona Pipera Nord. Cum aici există un stoc de 191.500 de mp de birouri, aproape 68.000 de mp au rămas neînchiriaţi. Totuşi, în ultimele luni proprietarii de clădiri de birouri din Pipera Nord şi-au mai redus din pretenţii, aşa că rata de neocupare va scădea.


Deşi în sudul Bucureştiului s-au construit doar 43.400 mp de spaţii birouri, rata de neocupare este relativ mare: 24,6%. În concluzie, peste 10.500 mp de spaţii birouri sunt liberi.


În zona Floreasca – Barbu Văcărescu rata de neocupare a spaţiilor de birouri este de aproape 20%, la un stoc de birouri de 267.000 de mp. Suprafaţa disponibilă este de circa 53.000 de mp.


Şi în Estul Bucureştiului rata de neocupare pentru spaţiile de birouri este peste media oraşului, ajungând la 15,6%. Stocul de birouri moderne ajunge în această parte a Bucureștiului la 108.000 de mp.


În Centrul şi în zona de Vest a Capitalei rata de neocupare este sub medie.

Numar vizualizari: 379